Cum a ajuns Hagi un model pentru noul prefect de la Sibiu

Cum a ajuns Hagi un model pentru noul prefect de la Sibiu
Publicat: 12/03/2016, 19:13
Actualizat: 13/03/2016, 10:14

Cristian Vasile Roman, învestit în funcția de prefect al județului Sibiu, are 39 de ani, doi copii și din septembrie 2013 este funcționar public superior în cadrul cadrul Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale a județului Sibiu, structură a Ministerului de Interne. La investirea în funcție, Roman a declarat că îl va defini respectarea legii.

„În toată activitatea este ceva care mă definește și anume respectarea legii. Îmi propun ca din această funcție să acționez pentru îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare, să colaborez cu reprezentanții administrației publice și, nu în ultimul rând, să folosesc toate pârghiile instituționale pentru a veni în sprijinul cetățenilor. În realizarea acestor deziderate voi aplica principii precum legalitatea, transparența, obiectivitatea, responsabilitatea și orientarea către cetățean. (…) De la bunica mea am învățat, între altele, că pentru a realiza ceva în viață trebuie să faci tot ceea ce ține de tine, dar dacă nu se va realiza, dacă nu se va întâmpla acest lucru, înseamnă că așa trebuie să se întâmple, înseamnă că asta este voința Domnului. Este un principiu de viață pe care mi l-am asumat, pe care mi l-am însușit de mic și de care mă țin cu tărie”, a declarat noul prefect, sâmbătă, după învestire.

Cristian Vasile Roman a fost numit în funcția de prefect al Sibiului în ședința Guvernului de joi, când Executivul a luat act de demisia lui Ioan Ovidiu Sitterli, eliberându-l din funcție, acesta anunțându-și oficial candidatura pentru un mandat de primar al Sibiului, din partea PSD, funcție pentru care va concura cu primarul interimar în funcție, Astrid Fodor (FDGR) și cu Răzvan Pop (PNL), fost director la Direcția de Cultură Sibiu.

Cristian Vasile Roman a fost, în 2012, consilier superior și șef birou în cadrul Biroului Pregătire profesională a resurselor umane în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Sibiu.
În perioada aprilie 2009 – august 2013, a fost vicepreședinte cu rang de secretar de stat în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar în perioada decembrie 2005 – aprilie 2009, Roman a fost consilier în cadrul Corpului de Control al ministrului în cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Verdict pentru șoferii români: NU se consideră accident. Se încadrează la tentativă de omor
Gestul care te poate lăsa fără permis. Mulți șoferi încalcă această regulă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×